Fărcaşa

LOCALITĂŢI APARŢINĂTOARE

  1. Sat FĂRCAŞA
  2. Sat BUZEŞTI
  3. Sat SÂRBI
  4. Sat TĂMAIA
Informaţii generale:

  1. An atestare documentară: 1424
  2. Relief: predominant şes, dealuri joase
  3. Râuri principale: Someş, pârâul Bârgău
  4. Cel mai apropiat spital: la Baia Mare, 31 Km
  5. Cea mai apropiată cale ferată: Ulmeni, la 15 km de centrul de comună
Pe teritoriul comunei se întâlnesc două forme de relief: forma plană, care cuprinde Lunca Someşului şi terasele acestuia şi versanţii, care reprezintă cea mai mare parte a teritoriului comunei. Comuna este situată în cadrul marii unităţi de relief numită Depresiunea Baia Mare şi are un climat temperat, cu precipitaţii în general suficiente pe parcursul întregului an. Teritoriul comunei este situat în cea mai mare parte în zona de vegetaţie a foioaselor, sub zona stejarului. Satele din regiunea deluroasă sunt înconjurate de masive păduroase, formate în special din gorun, iar dintre speciile secundare menţionam fagul, carpenul şi exemplare răzleţe de mesteacăn şi plop. În privinţa vegetaţiei ierboase, compoziţia se schimbă în funcţie de relief: de la vegetaţie specifică pantelor cu expoziţii însorite la vegetaţia ierboasă a plantelor dosnice şi la fâneaţă de pe luncă şi terase.

Fauna întâlnită în comună este alcătuită din: animale cu blană: iepure, cerb, vulpe, pisica sălbatică; păsări: ciocănitoare, vrăbii, coţofene, fazani, potârniche. În apele Someşului trăiesc diverse specii de peşti dintre care predomină crapul, cleanul, somnul, ştiuca, plătica.

Prima localitate despre care există menţiuni scrise este Tămaia, din 1231 şi este printre primele 30 de localităţi din Transilvania atestate documentar.

Următoarea localitate atestată este Fărcaşa, care apare în 1424, cu denumirea „La lupi”.

Localitatea Sârbi este atestată documentar în anul 1424, cu numele tradus „posesiunea românească a lui Toth”. Denumirile maghiarizate sau germanizate pe cale le-a avut de-a lungul timpului se leagă de dominaţia străina asupra Transilvaniei.

Cea de-a patra localitate componentă a comunei Fărcaşa, Buzeşti este cea mai recentă,  primele menţiuni scrise despre ea apar în documente în anul 1648. Documente din anul 1828 fac referire la localitatea Buzeşti sub numele germanizat Busepsstye, în traducere „producători de lână”, probabil de la faptul că vechii locuitori erau în principal crescători de oi şi capre, iar principalele venituri proveneau din vânzarea lânii şi caşului.

În localităţile comunei Fărcaşa, agricultura a avut şi are condiţii bune de practicare.

Creşterea oilor a fost o ocupaţie foarte importantă a locuitorilor.
Meşteşuguri casnice practicate în zonă:  morile de apă pentru măcinat cereale, împletiturile de nuiele şi răchită, sticlăria, prelucrarea lemnului.

Şi în domeniul sticlăriei a existat o fabrică de sticlă vestită prin produsele sale, care în 1989 s-a privatizat.
Ocupaţii tradiţionale de prelucrare a lemnului au luat formele: rotărit, confecţionat butoaie. Alte activităţi economice sunt croitoria şi cojocăria.

OBIECTIVE ISTORICE:

  • Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”, 1799.